Cum să fii un tată grozav

mopana-victorpana portret

Portret realizat de fata mea

– Domnule, aveți o fată minunată! Și îmi place, tare mult, relația dumneavoastră cu ea. Nu știu de ce, dar am impresia că vă înțelegeți perfect cu ea. Cel puțin așa văd eu.

– Mulțumesc. Da, aveți dreptate, ne înțelegem perfect.

– Știți ceva? Nu am mai văzut până acum ca o fată de 19 ani să meargă în vacanță cu tatăl ei. De obicei, la această vârstă, copiii pleacă împreună cu prietenii, la mare sau la munte. Le este rușine să mai plece cu părinții.

– Ce să vă spun? Aveți dreptate. Dar, fata mea este altfel. Ea a vrut să mergem împreună în această vacanță.

– Să vă spun sincer, mi-ar plăcea să am și eu o așa relație cu copilul meu, când voi avea unul.

Discuția aceasta am purtat-o cu un tânăr de 30 de ani în vara lui 2018, când mă întorceam dintr-o excursie de 4 zile la Cascada Bigăr, unde fusesem doar eu și fata mea. O excursie în care legătura dintre noi s-a cimentat și mai mult, dacă mai era nevoie. O legătură care nu a încetat niciodată să se dezvolte. O legătură care a început încă din burta mamei sale, când vorbeam cu ea vrute și nevrute.

victorpana - cascada Bigar 2018 - pentru tati de rahat

Cascada Bigar 2018 – Pentru tati de rahat

O legătură pe care oricine o vede, dar nu toți o înțeleg. O legătură tată-fiică de care mă mândresc și care mă face să fiu invidiat de mulți, fie ei tați sau chiar mame. O legătură pe care mi-am dorit-o enorm și am făcut totul ca să existe.

M-am simțit mereu invidiat, dar și admirat, pentru această relație unică pe care o am cu puiul meu drag. Mulți m-au întrebat:

– Cum de te înțelegi așa de bine cu fata ta?

– Pentru că pot. Pentru că asta mi-am dorit și pentru că am construit această relație în timp, acordându-i puiului meu tot timpul pe care l-a dorit. – le-am răspuns.

– Dar cum ai făcut asta? – mă întrebau mereu.

Deși ce am făcut eu a fost extrem de simplu, răspunsul nu este la fel de simplu. Și, pentru că deși toți pun întrebări, dar, apoi, nu au timp să asculte și răspunsurile, m-am decis să scriu această carte, Cum să fii un tată grozav, o carte în care explic prin exemple ce am făcut EU ca să ajung la relația aproape perfectă pe care o am cu fata mea.

De fapt, am decis că ar trebui s-o scriu în primul an de liceu al fiicei mele, într-o zi când m-a chemat s-o iau de la școală. O poveste fabuloasă, cel puțin pentru mine, pe care o veți putea citi, sper eu, peste puțin timp, dacă această carte va vedea vreodată lumina tiparului. Sunt în căutare de sponsor și de editură. O aventură, nu-i așa? Urați-mi noroc!

În mare, aveam deja o grămadă de capitole în cap, dar nu le pusesem, încă pe hîrtie. Ba nu aveam timp, ba mă gândeam că există, deja, o grămadă de cărți pe acest subiect etc… Discuția cu acel tânăr de 30 de ani, de la începutul acestui articol, a fost cea care a dat declicul. A fost cea care m-a convins că puterea exemplului este mai bună decât orice carte apărută până acum pe piață. Așa că, la nici o lună de la acea discuție, pe care am avut-o într-o parcare la intrarea pe Autostrada București-Pitești, m-am apucat să pun pe hârtie tot ce am făcut pentru a crea, zic eu, relația aproape perfectă tată-fiică.

Credeți că mi-a fost ușor?

Vă asigur că da. Pentru că n-am făcut decât să culeg din memorie fiecare capitol al existenței acestei relații. Și… fiind un tip ordonat de felul meu, totul se află în sertarele minții mele, aranjat și catalogat, gata să iasă la iveală.

Și a ieșit.

#cumsafiiuntatagrozav

#cumsafiiuntatagrozav

Iar cartea poate fi acum comandată la prețul de 34,90 lei + transport aici.

Aștept comentariile voastre pe această pagină. Adresa mea de email o găsiți pe pagina de Contact.

Mă găsiți și pe Facebook!

LISTĂ BLOGGERI/BLOGURI DE CARTE

Adolescenta cu nasul in carti
Aluciana
Laura Caltea
Serial Readers 
Ana Manescu
Anca Iordachescu
Andreea Paunescu
Arta Lirica
Blog de cititori
Bookish style

Ana are carti
Azi Citesc
Bibliophile
Blog de cărți – Adina
Blogdecititori
Sercretele cartilor
Bookaholic Guy
Bookblog
BookishStyle 
Carti, cafea si tutun
Stroke blog de carte
Bookmag

Capricornk13
Cărți Alese
Chestii livrești
Cititor SF
Colectionara de cuvinte
Curtea Veche Blog

Citesc – blog de carte
Cuvinte, fraze carti – blog de carte
Dunia – blog de carte
FlorinBicaBooks
Funions
Goldypedia

IulianFira
CartePentruFiecare blog de carte
CartiCeTindSpreInfinit.wordpress.com
CartiCuSuflet – blog de carte
Cartile-Noptii blog de carte

CartiSiCeai – blog de carte
Ciorogar Alex
Cititori Feroce

Cristina Boncea
Cutia-Cu-Litere
Cyberculture
Diana Solomon
Din Dragoste Pentru Carti
Dorina Danila blogul de carte
Jurnalul-unei-cititoare
Livre

My Book Basket blog de carte
PandaAndBooks
Printre Granduri
PeDiverse – blog de carte pentru cei inteligenti si relaxati
RecenziiCartiBune
Roxtao

Stellas Reading
Substraturi
Tomata Cu Scufita
Tea Time With Lilly
TwistInMySobriety-Alexa
Un Anotimp In Berceni – blog de carte Claudiu Komartin
Vanilla Moon Books
Wife.MihaiMoga
Yuki Black

Egofobia
Galileo Online
Gogea’s Blog
Blog de carti

Carte la nisip
Dojo Blog
Filme si carti
Lorellei

Bookstyle
Jurnal de carte

Carti nemuritoare
Citesc
jurnalul-unei-cititoare

Mircea Pricăjan
Sagace
Ce am mai citit in ultimul timp

Terorism de cititoare
Marius Chirila

Laura Frunza blog carte 

Marius Andrei

Rodica Mihaela

Teodora C.

Praf de stele

Sweet&Salty

Blogul Cristinei

4 gânduri despre “Cum să fii un tată grozav

  1. Îmi place ideea si tema abordata, a relatiilor dintre fiica si tata. Sunt si eu un tata, capabil sa mor pentru a mea fata si pentru al meu baiat, de care cu lanturile IUBIRII neconditionate, sacrificatoare, sunt legat ! Sper sa va ajute Dumnezeu, Tatal ceresc sa o publicati cât mai curând. Felicitari si mult succes !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.